Pentru a avea o critică de vin sănătoasă, este nevoie de trei ingrediente: vinuri care să merite efortul de a fi descrise, oameni pricepuți la cuvinte, competenți, onești și nu în ultimul rând, un public interesat de aceste critici. Din păcate, nu stăm prea bine la nici unul dintre aceste capitole.
Vinuri
Dincolo de mândria națională, bazată pe sutele de mii de hectare cultivate cu viță de vie, de visele în care poimâine vom deveni a treia țară la campionatul european de vinuri, realitatea este una banală. Numărul producătorilor care își îmbuteliază vinurile este de aproximativ 100-120, iar dacă sunt foarte îngăduitor, cei care reușesc să producă mai mult decât un simplu aliment sunt în jur de 40-50. Pentru a oferi un termen de comparație, în Grecia îmbuteliază peste 700 de producători, iar în Austria acest număr depășește 3500.
Din orice parte am aborda această situație, numărul producătorilor de vinuri de calitate este mic. La aceștia, se adaugă anual 3-5 producători noi, din care poate 2 sau 3 oferă altceva în ce privește calitatea, stilul sau povestea față de vecinii lor de podgorie. Cum să scrii lucruri interesante și relevante, lună de lună, an de an, fără să te repeți, atunci când subiectele tale sunt atât de limitate ? Materia primă este destul de subțire să țină ocupat chiar și un singur critic de vin un an întreg de zile.
Critici
Nu este ușor să devii critic de vin. Ca în orice domeniu, competența se câștigă greu. Pentru ca opiniile tale să fie mai mult decât niște simple păreri, trebuie să citești tomuri de cărți și să deguști hectolitri de vin. Cum poți să critici în cunoștință de cauză un Sauvignon Blanc de la Jelna sau Catleya, fără să fi degustat vinurile din Sancerre, Bordeaux, Marlborough și Leyda ? Oricât sună de prozaic, dar atât timpul criticului, vinurile, călătoriile costă bani, iar aceștia trebuie achitați de cineva. Cine să plătească pentru critica de vin din România ? Cititorii ? Este cazul ideal, în fond beneficiarii criticii sunt chiar ei, ar fi firesc ca tot ei să plătească și nota de plată. Criticul ? Atunci este de fapt un blogger și nu critic de vin, oricât de competent și onest ar fi el sau ea. Producătorii, comercianții ? În acest caz criticul este mai degrabă reprezentantul (mascat) al departamentului de marketing al celui care comandă critica.
Realitatea zilelor noastre este ca nu se poate trăi doar din critica de vin, nici măcar în țările mai bogate. În cazul fericit, criticul mai are și o altă ocupație, ori mai oferă consultanță sau alte servicii producătorilor, comercianților. În aceste cazuri, declararea conflictului de interese ar fi un demers minim. Vom avea critici de vin doar atunci când vom fi dispuși să plătim pentru munca și cunoștințele lor.
Până acum, deloc întâmplător, nu am amintit nimic despre revistele de specialitate. În mod ideal, acestea oferă de muncă/salariu criticilor de vin și sunt o pepinieră a criticilor în devenire. Nivelul revistelor de specialitate este direct legată de capacitatea acestora de a-și plăti criticii. Calitatea nu se poate asigura doar pe baza entuziasmului și a dorinței colaboratorilor de a fi publicați.
Cititori
Critica de vin are sens doar atunci când există oameni interesați să citească părerile altora și sunt dispuși să plătească pentru asta. Trăim în vremuri în care competența nu este la mare preț, în care semianalfabetul le știe mai bine decât omul de știință care studiază o temă zeci de ani. De ce ar fi altfel în lumea vinului ? Sunt oameni care nu au gustat vinuri din afara județului, dar susțin că vinul x este cel mai bun, nu doar din România, dar și din lumea întreagă. Există oenologi care nu degustă vinurile vecinilor, dar evident, vinul lor este mai bun decât al acestora.
A citi criticile (părerea) altora presupune pe o parte încredere, că cel care scrie este onest, nu este plătit să scrie o cronică favorabilă. Pe altă parte, presupune modestie, acceptarea ipotezei că cel care scrie s-ar putea să fie mai competent decât noi, cel puțin la anumite subiecte. De asemenea, presupune deschidere, s-ar putea ca să aflăm lucruri sau perspective noi.
Nu prea suntem obișnuiți să plătim pentru lucruri despre care credem că putem să le primim și gratis, atunci de ce am plăti pentru critică?
Bloggeri
Dacă nu avem critici de vin, atunci măcar avem bloggeri. Ei sunt pasionați de vin, și spre bucuria noastră, scriu pe gratis. Recompensa lor este faima, iar în cazuri mai rare, câte o sticlă de vin din partea producătorilor sau a comercianților. Mai exact, aceasta a fost situația mai demult, acum sunt o specie pe cale de dispariție, la fel ca și în restul lumii (Citeste Wine Bloggers: An Endangered Species ). Dan Micuda și Mihai Vasile și-au monetizat faima și cunoștințele și au devenit negustori de vin. Ei scriu mai rar, iar notele critice au dispărut din scrierile lor, cel puțin în ce privește producătorii pe care-i comercializează. Nici George Mitea nu mai este ceea ce a fost, dacă acum zece ani avea o postare aproape în fiecare zi, acum scrie rar, poate când mai are puțin timp liber între două texte pentru un lanț de supermarketuri. Alții s-au pierdut în neant, deducem că sunt bine și sănătoși doar din recenziile pe care le mai scriu pe unvinpezi.
Singurul care a mai rămas pe baricade este figura cea mai excentrică a lumii vinului din România: Vasile Silvășan. Deși scrie mult și bine, nu catadicsește să-și publice scrierile într-un blog, se limitează din comoditate la fb. Colac peste pupăză, nici nu este prea interesat de vinurile din România.
Am sperat ca dintre bloggeri, cu timpul, să crească Jancis Robinson sau Michel Bettane-ul nostru. Nu a fost să fie.
Nu avem critică de vin, deoarece avem prea puține vinuri ca să avem nevoie de cineva care să ne călăuzească și să le descopere pentru noi.Nu avem critici de vin, pentru că nu suntem dispuși să le plătim munca. Nu avem cititori, pentru că lumea se împarte în noi, cei care știm mai bine care sunt vinurile bune și ei, inocenții care cred toate poveștile producătorilor.