În ultima perioadă am citit tot felul de idei despre calitatea vinului, așa că m-am decis să-mi dau și eu cu părerea, poate folosește cuiva. Fiecare dintre noi are dreptul la o părere, diferența izvorăște din argumentele pe care le aducem. Pentru a ieși din ceață, ne ajută să avem niște criterii pa baza cărora judecăm un vin.
În primul rand, am sa trec în revistă câteva criterii care nu mă ajută la aprecierea calității unui vin.
Preferințele personale. Suntem diferiți, cu sensibilități, experiență diferită, unii dintre noi bem mai adesea vinuri albe, alții vinuri roșii, unii preferăm seci, alții dulci, perlante sau spumante, etc. .În plus, preferințele noastre depind foarte mult de context: anotimp, temperatură, companie, stare sufletească, mâncare, etc. Pe o căldură toridă, la mare, voi prefera un Făurar rose unui Flamboyant. Dar este oare Făurar-ul mai sus calitativ decât Flamboyant-ul ? Nici vorbă! Preferințele mele nu spun multe despre calitatea vinului din pahar, dar spun mai multe despre mine, despre context. Până la urmă, pentru un băutor, singurul lucru important este plăcerea pe care o provoacă un anumit vin, calitatea este mai degrabă irelevantă. Să lăsăm așadar aprecierea calității în seama producătorilor, a negustorilor și a criticilor de vin.
Prețul.Indiscutabil, există o oarecare legătură între calitate și prețul vinului, dar relația dintre ele este mult mai elastică decât ne-ar lăsa să credem producătorii, sommelierii și negustorii de vin. La stabilirea prețului, pe lângă vinul în sine, se iau în considerare costurile de producție, cantitățile produse, faima regiunii, a producătorului, cheltuielile de marketing, accizele, adaosul negustorului, precum și multe altele. Legătura dintre calitate și preț nu este strânsă nici măcar pe piețele așezate, iar România este încă foarte departe de așa ceva. În fond, una dintre plăcerile iubitorilor de vin este să descopere producători obscuri, care au vinuri cu o calitate similară cu a altor producători cunoscuți, dar la un preț accesibil pentru ei.
Popularitatea.Se măsoară prin numărul de sticle vândute sau prin notorietate. În România sunt mai mulți cei care au băut Baban-ul decât cei care au băut Flamboyant, iar rose-ul Miraval (proprietatea lui Brad Pitt și al Angelinei Jolie) este mult mai cunoscut decât roze-ul de la Domaine Tempier. Oare vinul popular este implicit și mai ridicat calitativ? Nu neapărat, popularitatea poate avea cauze diverse, unele neavând prea multă legătură cu lichidul din sticlă.
După ce am trecut în revistă câteva criterii care nu mă ajută să stabilesc calitatea unui vin, o să încerc să caut altundeva. Nu sunt nici atât de deștept, nici atât de experimentat încât să inventez propriile mele criterii de calitate (de ce aș reinventa roata?).Mai bine mă bazez pe criteriile folosite de WSET, cea mai mare școală de degustare a vinurilor din lume. Faptul că această școală are o istorie mai mare de 50 a ani și este recunoscută atât de profesioniști, cât și de consumatori, îmi întărește convingerea că nu pot greși prea mult. Cele mai importante criterii sunt:
Echilibrul.Un vin este considerat echilibrat, atunci când niciuna dintre componentele principale (arome, zahăr, aciditate, taninuri, alcool) nu iese în evidență, nici prin exces, nici prin lipsă. Un rol principal îl joacă echilibrul structural, atunci când aromele, zahărul rezidual și alcoolul sunt echilibrate de aciditate și taninuri. Un alt echilibru se realizează între zahăr și aciditate. Putem vorbi despre un vin armonios, atunci când echilibrul este foarte fin și produce o plăcere senzorial-estetică în sine.
Intensitatea (concentrația) aromelor.Un vin cu arome șterse rareori va fi un vin de calitate. De obicei, un vin cu o intensitate mai puternică a aromelor indică un vin de calitate mai ridicată.
Lungimea postgustului.Un vin cu un postgust lung indică un vin de calitate. Sunt luate în considerare doar aromele, senzațiile plăcute. Durata lor trebuie să depășească senzația provocată de aciditate, taninuri, alcool. Dacă postgustul este lung, aromele sunt complexe, eventual le descoperim pe cele pe care nu le-am simțit la nas și atunci foarte probabil avem un vin excelent. Vinurile forțate, făcute să impresioneze, se dau de gol printr-un postgust scurt sau mediu.
Complexitatea aromelor. Aromele ne dau cele mai multe informații despre un vin, ele fac diferența dintre un Sauvignon Blanc și un Chardonnay, dintre un Chablis și un Meursault. Cu cât descoperim mai multe arome, cu cât sunt mai diverse, mai frumos îmbinate, cu atât vinul este mai complex și implicit de o calitate mai ridicată.
Conform WSET, un vin care îndeplinește fără nici un dubiu toate cele patru criterii de mai sus este considerat excelent, trei criterii califică un vin ca foarte bun, două fac un vin bun, iar un vin este acceptabil dacă îndeplinește doar un singur criteriu (acesta este de obicei echilibrul).
În mediile profesionale se mai folosesc și alte criterii, cum ar fi:
Potențialul de învechire.Este capacitatea unui vin de a se schimba în mod pozitiv în timp.
Tipicitate(expresivitate). Un vin este considerat tipic dacă ilustrează într-un mod clar specificitatea unui soi, a unei regiuni sau ambele.
Deși aceste criterii sunt larg acceptate de către specialiști, uneori opiniile sunt diferite( de obicei diferențele sunt mici) în ce privește încadrarea unui vin într-o categorie de calitate sau alta. Aceste diferențe se datorează în primul rând ponderii acordate diferitelor criterii, unii acordă o importanță mai mare echilibrului, alții complexității, etc.
Din fericire, nu cred că va fi inventată vreodată o mașină de măsurare a calității vinului. Preferințele, sensibilitățile, experiența, cunoștințele noastre sunt diferite, ca urmare și felul în care judecăm vinul va fi diferit. Ce bine ar fi dacă aceste diferențe ne-ar ajuta să surprindem cât mai multe nuanțe dintr-un vin, în loc să ne cramponăm în argumente de genul “vinul acesta este bun deoarece îmi place mie“. Până la urmă ce poate fi mai fascinant decât să ai în pahar un vin despre care merită să vorbești ?