Interviu la Bună Dimineața

Interviul a apărut prima dată aici : Bună Dimineața

O scurtă descriere despre tine:

Sunt în primul rând programator, dar am o mare pasiune : vinul. Dintre toate băuturile, singurul care-mi oferă o plăcere deosebită este vinul, și acest lucru a fost întotdeauna așa. Foarte multă vreme am băut vinul doar din plăcere, fără să fiu preocupat în mod deosebit de lucrurile care se află în spatele unui pahar. Marea schimbare în viața mea a intervenit după ce am urmat un curs de inițiere in degustarea vinurilor in 2011, atunci când am început să și înțeleg ce este vinul, de ce este el într-un fel sau altul. De atunci nu m-am mai oprit din învățat, astfel că între timp am obținut titlul de Diploma WSET (Level 4 in Wines and Spirits), cea mai înaltă calificare oferită de Wine and Spirit Education Trust din Londra.

In 2016 am obținut si titlu de WSET Certified educator după care mi-am înființat propria școală de degustare a vinurilor: Transylvania Wine School.  Dar activitatea de educare nu se limitează la sala de curs, organizez în mod regulat degustări de vinuri, unde pe lângă vinurile excelente, informația este strecurată într-un cadru mai relaxat. Jurizez la competiții internaționale, precum International Wine Challenge, dar și la concursuri locale, pentru mine cel mai interesant fiind cel din Satu Mare. Susțin masterclassuri la târgurile de profil, cel mai recent fiind cel de la Rovinhud, Timișoara.Sunt pasionat (și) de vinurile fortificate, în special Sherry și Madeira, și sunt unicul Sherry Certified educator din România.

Cum a pornit ideea de a organiza o Scoală de educație vinicolă la Cluj?

Degustăm vinuri cu prietenii mei în mod regulat, mai exact în fiecare lună, deja de 12 ani.  Pe lângă vinurile din ce în ce mai bune pe care le bem, acordăm o mare atenție și informațiilor care se ascund în spatele vinului, soiul din care este produs, regiunea din care provine, producătorului.La aceste degustări mi-am descoperit pasiunea de a împărtăși celorlalți ceea ce știu despre vinuri, de a încerca să le deschid porțile acestei lumi minunate. Atunci când vorbim despre vinuri, povestim nu doar despre o băutură alcoolică ci și despre istorie, geografie, biologie, chimie, afaceri, artă, chiar și despre etică.

După ce am obținut nivelul Diploma WSET (momentan suntem 4 persoane care au reușit această performanță în România), a fost un pas firesc să continui educarea pasionaților de vin și într-un cadru mai formal, prin Trawis – Transylvania Wine School, folosind metodologia și manualele celei mai mari și respectate școli de degustare a vinurilor din lume WSET (Wine and Spirits Education Trust) din Londra, Marea Britanie. Această școală a sărbătorit anul acesta 50 de ani de la înființare, are filiale în peste 75 de țări, iar anul trecut au absolvit cursurile ei peste 100.000 de oameni.

Consider că este foarte important ca iubitorii de vin, mai ales cei care abia au pășit pe drumul cunoașterii, să primească informații relevante și exacte, care să-i ajute să se dezvolte.Lumea vinului nu este deloc una simplă, dar cu antrenorul potrivit, drumul poate să fie puțin mai ușor. Din păcate, și în lumea educației vinurilor se găsesc prea mulți impostori și persoane necalificate, care comunică prea multe inexactități, chiar neadevăruri, care pot conduce iubitorii de vinuri în direcții greșite.

Ce înseamnă să fii somelier?
Dacă suntem riguroși, somelierul este ospătarul specializat în vinuri. Lucrează într-un restaurant, unde recomandă vinul cel mai potrivit pentru mâncarea aleasă de client, asigură gestiunea, servirea și păstrarea vinurilor în condiții optime.

Datorită lipsurilor noastre din domeniul gastronomic, din comoditate, numim somelieri pe toți cei care au o anumită legătură cu vinul: agenți de vânzări, consultanți, educatori de vin.  Mai există și o altă categorie, somelierii de carton, cei care urmează un curs de somelărie, dar nu au lucrat niciodată în mod real într-un restaurant. Din păcate, toate acestea nu contribuie la creșterea reputației acestei meserii foarte importante și necesare. 

Un vin scump este și un vin bun?

Nu neaparat. În țările cu istorie a vinului mai lungă și o cultură mai solidă, lucrurile sunt mai așezate, iar prețurile reflectă mai bine calitatea vinurilor. La noi în țară, lucrurile sunt mai tulburi, cultura vinului a început să se dezvolte doar în ultimii 10-15 ani, vom mai avea nevoie de câteva decenii până când vom fi mai siguri că un vin scump o să fie și unul foarte bun sau excelent.

Până atunci vom fi nevoiți să urmăm calea cea grea: vom putea alege vinurile care au raportul calitate/preț bun pe baza educației sau a experienței.

Ce ar trebui să urmăresc pe eticheta unei sticle de vin pentru a fi sigur că acesta este de calitate?

Datorită tehnologiilor, științei moderne, imensa majoritate a vinurilor sunt cel puțin băubile, deci nu riscăm foarte mult, chiar dacă nu știm prea multe despre vinuri. În ce privește calitatea, din păcate, prețul nu este un indicator foarte bun, iar estetica etichetei rareori sugerează stilul, complexitatea vinului. Prin lege, eticheta conține o mulțime de informații, dar fără educație, experiență reușim să le descifrăm cu greu sau deloc. Pentru a alege mai în siguranță, e bine să știi câte ceva despre țara, regiunea de proveniență, soiul de strugure, eventual producătorul. Din fericire, putem găsi multe informații pe internet, punctaje primite de la critici, evaluările băutorilor de vinuri, accesibile prin aplicații de genul vivino sau cellartracker

Ce este o degustare de vin?
Pe scurt, deguști vinul atunci când bei cu simțurile, mintea deschisă, atunci când încerci să treci dincolo de îmi place/nu-mi place, și încerci să descoperi aromele, gusturile, nuanțele, echilibrele fine. Mai pe larg, degustarea înseamnă să analizăm vinul cu ajutorul simțurilor noastre, văz, miros, gust, tactil și determinarea calității pe baza observațiilor. Vinul bun nu este neaparat cel care-mi place mie, ci vinul care îndeplinește anumite calități.

Cine poate participa la cursurile pe care le susțineți în cadrul acestei școli?
Cursurile noastre se adresează celor care vor să știe mai multe despre vinuri sau doar vrea să petreacă în mod plăcut câteva ore în prezența unor oameni noi. Printre cursanții noștrii sunt oameni care au descoperit vinurile recent, dar vor să afle mai multe, fără să fie nevoiți să bea multe vinuri proaste, la întâmplare. De cealaltă parte se află cei care au băut deja destul de multe vinuri, dar vor să le înțeleagă mai bine, să știe mai multe despre partea teoretică, să poată alege mai bine vinuri care să le ofere o plăcere mai mare, să guste vinuri alese din soiuri de struguri, din regiuni noi.

Cursurile noastre sunt structurate în așa fel încât putem oferi experiența potrivită pentru fiecare iubitor de vin. Cursul de inițiere se adresează începătorilor, pentru cei cu o oarecare experiență recomandăm cursul WSET Level 2 in Wines, dar pentru cei foarte hotărâți și cu o experiență bogată oferim cursul WSET Level 3 in Wines

Care este vinul tău preferat?
Nu am un vin preferat. Cu cât cunosc mai multe despre vinuri, cu atât e mai ușor să aleg vinul potrivit pentru momentul potrivit. Voi alege un vin în funcție de anotimp, dacă beau cu prietenii, soția sau singur, dacă sunt în vacanță sau la o cină de afaceri, dacă e sărbătoare sau o zi obișnuită, în funcție de starea sufletească, etc. Nu există un vin care să fie perfect pentru orice situație, dar din fericire, există o diversitate atât de mare, încăt acest lucru este mai degrabă o binecuvântare. 

Ai un sfat pentru cititorii noștri?

Dacă vă place cât de cât vinul, urmați un curs de degustare. Investiția în educație este cea mai bună, puteți să vă bucurați de rezultatele ei o viață întreagă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *